SpoilerUnirea Ţărilor Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul. În vara anului 1599 se contura un nou raport de forţe în Carpaţi şi la Dunăre. În Transilvania, Sigismund Bathory renunţă la tron în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, favorabil Poloniei şi adept al încheierii păcii cu turcii. Prin urmare, se consolida poziţia Poloniei, care controla Moldova prin Ieremia Movilă şi uneltea cu acesta îndepărtarea şi înlocuirea lui Mihai cu Simion Movilă.

Liga Creştină era pusă în dificultate, iar pentru continuarea luptei antiotomane se impunea o acţiune energică, care să îi surprinda pe adversari. De aceea, aşezarea tuturor românilor sub o conducere unică, autoritară (,,planul dacic”), a fost gândită de Mihai Viteazul ca o acţiune antiotomană.

Deteriorarea relaţiilor cu Transilvania ca urmare a cererii lui Andrei Bathory, sprijinită şi de Polonia, ca Mihai să părăsească tronul ţării, crea o gravă ameninţare pentru securitatea Ţării Româneşti. În scopul alungării cardinalului Bathory, domnitorul organizează o rapidă intervenţie militară în Transilvania. Armata lui Mihai trece Carpaţii în două coloane, pe la Buzău şi Turnu Roşu, întâlnind oastea principelui transilvan la Şelimbăr (28 octombrie 1599). Exemplul personal al lui Mihai şi atacul lui Baba Novac asupra spatelui armatei inamice vor contribui la câştigarea victoriei. Fugind de pe câmpul de luptă, Andrei Bathory este prins şi omorât de secui.

Lupta de la Şelimbăr face din domnul muntean stăpânul Transilvaniei, pe care Poarta îl recunoaşte ca atare, Rudolf al II-lea îl socoteşte doar guvernator, iar Dieta Principatului l-a acceptat drept “locţiitor” al împăratului.

La 1 septembrie 1599, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, unde este aclamat ca principe al Transilvaniei. În această calitate, a urmărit îmbunătăţirea situaţiei tăranilor români şi a bisericii ortodoxe, a reconfirmat privilegiile secuilor şi ale micii nobilimi române din Transilvania, a emis acte în limba română, pe lângă acelea în latină şi maghiară.

Politica ostilă a lui Ieremia Movilă l-a determinat pe Mihai să întreprindă, în vara anului l600, o expediţie în Moldova. Cele trei armate pregătite în acest scop îşi fac intrarea în Moldova. Din Sud venea Nicolae Pătraşcu, fiul domnitomlui, cu armata munteană; cea mai mare parte a 0ştirii conduse de Mihai trece prin valea Trotuşului, iar pe la Rodna trece Baba Novac. În faţa Sucevei, soldaţii moldoveni renunţă la luptă şi-l aclamă pe Mihai. Părăsit de armată, Ieremia Movilă se adăposteşte la Hotin. Cetăţile şi oraşele Moldovei sunt repede ocupate de armata lui Mihai, iar acesta se va intitula într-un hrisov emis în cetatea Sucevei „domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”‘ (27 mai 1600). Se realiza, în felul acesta, prima mare unire politică a Ţărilor Române.

Activitatea politică voievodului român va stârni ostilitatea marilor puteri. Polonia nu acceptă pierderea Moldovei, dorind reînscăunarea Movileştilor. Nobilimea maghiară ardeleană era ostilă lui Mihai, iar habsburgii nu erau mulţumiţi de prezenţa acestuia în Transilvania, pe care o râvneau ei. Generalul Basta, reprezentantul împăratului Rudolf al II-lea, era un adversar hotărât al voievodului. În aceste condiţii, revolta nobilimii transilvane aliată cu Basta provoacă lui Mihai înfrângerea de la Mirăslău şi pierderea Transilvaniei, iar în Moldova pătrunderea armatei polone aduce pe tron pe Ieremia Movilă. Continuându-şi înaintarea în Tara Românească, polonezii îl înfrâng pe Mihai la Bucov şi Curtea de Argeş, ridicându-l domn pe Simion Movilă, acceptat de turci. Se prăbuşea, astfel, într-un timp foarte scurt, întreaga operă a lui Mihai Viteazul.

Plecat la Praga pentru a obţine ajutor de la Rudolf al II-lea, Mihai se întoarce şi obţine victoria de la Guruslau (1601). Evenimentele păreau să-i fie favorabile şi în privinţa Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar Mihai este ucis pe Câmpia Turzii de mercenarii valoni, din ordinul lui Basta (1601). Se încheie, în acest fel, destinul celui care va deveni peste secole simbolul luptei pentru unitatea românilor.

Spoilerhttp://personal.bogdanlazar.ro/html/perioada_edo.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bătălia_de_la_Sekigahara

SpoilerPerioada Azuchi-Momoyama (1573-1603)



Perioada „feudală” a istoriei japoneze, a fost dominată de două puternice familii regionale (daimyō) și de dominarea militară a războinicilor și se întinde între secolele al XII-lea și al XIX-lea. Acest interval de timp se împarte în perioade mai mici care poartă numele șogunilor care au dominat epoca.
Primul contact cu Vestul a avut loc în 1542, când un vas portughez a fost abătut de un taifun de la itinerariul său spre China, și a aruncat ancora în Japonia. Armele de foc introduse de portughezi au schimbat foarte mult arta războiului în era Sengoku, culminând cu bătălia de la Nagashino unde Nobunaga Oda a folosit aproximativ 3.000 de pușcași (teppō ashigaru),[3] care au redus mult puterea samurailor. În secolul care va urma comercianți din Portugalia, Olanda, Anglia și Spania au sosit aici, ca misionari iezuiți, dominicani sau franciscani, din care mulți au fost supuși martirizării și au devenit sfinți.


Oozutu
[modificare]Era Edo (1603-1868)



Tokugawa Ieyasu
În prima parte a secolului al XVII-lea, Șogunatul Tokugawa a bănuit că toți comercianții sau misionarii erau spioni ai puterilor europene. Din această cauză intrarea lor în Japonia a fost controlată cu strictețe din ordinul personal al șogunului. Un marinar englez pe nume William Adams, călătorind pe un vas olandez, a eșuat pe coastele Japoniei în 1600. El a reușit să-l impresioneze pe șogunul Tokugawa Ieyasu, învățându-l arta navigației, astronomie și matematică și a devenit samurai onorific, primind o moșie considerabilă. Când englezii din Compania Indiilor de Est au ajuns aici in în 1616 ei au cerut ajutorul lui Adams ca favorit al șogunului ca să construiască prima fabrică dar și un soi de agenție de comerț. În cele din urmă însă Japonia i-a silit pe toți străinii să plece și a blocat toate relațiile cu lumea exterioară, cu excepția unor relații comerciale restrânse cu negustorii olandezi și chinezi în orașul Nagasaki.
Câteva ciocniri cu Rusia i-au permis șogunului să-și extindă puterea asupra insulei Hokkaidō și a Sahalinului (în 1807) dar politica de excludere a continuat. Izolarea va mai dura circa 200 de ani, până când pe data de 8 iulie 1853, comandantul Matthew Perry al flotei americane cu patru vase de luptă- Mississippi, Plymouth, Saratoga, și Susquehanna - a intrat în golful orașului Edo (Tokio) și și-a afișat puterea de distrugere a tunurilor de pe vase. El a cerut ca Japonia să iasă din izolare și să facă comerț cu Vestul. Aceste vase au primit numele de kurofune („vapoare negre”).
În anul următor Perry s-a întors cu 7 vapoare și prin Convenția de la Kanagawa (31 martie 1854) l-a forțat pe șogun să semneze tratatul de pace și neutralitate dintre Japonia și Statele Unite. În doar 5 ani Japonia avea să semneze astfel de tratate și cu celelalte puteri occidentale. (Tratatul Harris cu SUA a fost semnat pe 29 iulie 1858.)

Spoilerhttp://friendsofmacdonald.com/?p=526