12-04-2012, 02:37 AM
... pe o străduţă lăturalnică din Oraş, un bar. La fel ca şi celelalte clădiri din Oraş, barul era foarte vechi. Zecile de ani îşi lăsaseră o amprentă moale asupra scaunelor şi meselor, asupra tejghelei lungi şi asupra tapetului înrămat cu poveşti. Picturi mai vechi şi mai noi, articole de ziar de acum, dar mai ales de atunci, melodii fără vârstă. Aici găseai tot ceea ce timpul alegea să cruţe. Oameni mari ciocniseră Aici pahare, ascunşi în fumul de ţigară şi lumina difuză. Deceniile trecuseră, însă ei erau tot Aici. Sufletele lor refuzau să plece şi alegeau să se contopească cu locul, ca nişte zeităţi demult apuse care cu mii de ani în urmă erau Soare şi Lună şi vegheau asupra celor care ştiau să îi asculte.
Mă furişez aici în fiecare seară. Sticla de vin roşu pare să fie izvorul inspiraţiei, chelneriţa tânără şi părul ei negru şi lung, muza mea. Visul meu e să ajung nicăieri. Să nu plec. Să scriu poate, să creez. Scriu, creez. Dar scaunul din faţa mea e tot timpul gol, aştept un prieten care să mă asculte şi pe care să îl ascult.
Uite-l că vine: ''Petrini'', îi zic, ''artist amator şi visător profesionist. Ia un loc...''