A fost odată ca niciodată...

[Szekemri]

În același bar vechi. Intru cu încredere. Pentru prima oară singur.
Știam că o să fie liniște, dar nu-mi păsa. Câteodată liniștea te ajută să
te concentrezi mai bine pe felul în care vrei să apari sau să pari.. singurătatea din
seara aceea.. o să o numesc: ea.



Mă gândeam că trebuie învitată și ea, fără ca să fie
blamată, ci să fie binevenită alături de noi. Am făcut asta.. totul era perfect.

Secundele au trecut.. minutele.. orele..

Apare... nu, nu ea!. Apare haosul.. îi fură locul ei din gând.
Masca nu știe dacă să se pună sau nu pe fața mea..
nici măcar nu stă fix.. și asta se vede.

Liniștea dipare. Privirile încep. Ea se ascunde.
Țigarea se stinge, iar haosul... se stinge. Dar o să-l găsesc.
Până atunci, ea, ea nu mai vorbește cu mine.