07-03-2015, 04:26 PM
Eu sincer nu văd prea curând posibilitatea legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex în România, așa că stați liniștiți.
În ceea ce-i privește pe americani și pe alții, să le fie cu sănătate. Singura chestie care pe mine mă frământă în toată treaba asta este lobby-ul și modul de a pune presiune pentru legalizare, nu actul în sinea lui. De asemenea mi-e destul de greu să înțeleg exact beneficiile unei căsătorii între două persoane de același sex, dar asta face parte tot din problematica lobby-ului după părerea mea. La o adică prea mult s-a pus accentul pe „discriminare” și nu s-a spus mai nimic despre „utilitate”. Bun, eu sunt homosexual și trăiesc cu prietenul meu de, să zicem, doi ani de zile. Avem o situație financiară OK, până la urmă apropiații ne-au acceptat pentru că n-au avut încotro de doi ani de zile. De ce aș vrea să mă căsătoresc? Ca să îi las moștenire celuilalt în cazul în care se întâmplă ceva? Bun, dar sper să nu greșesc, însă poți face asta și fără să fii căsătorit. Alte variante?
În fine, nu mă împotrivesc acestei întâmplări, dar aș vrea să înțeleg totuși raționamentul. Și mă simt cel mai persecutat: oriunde m-aș duce, sunt pus la zid
... și de persoanele pro, cât și de persoanele împotrivă.