Ok. În acest caz, dacă ar exista un Dumnezeu (bineînțeles că nu există pentru mine), primul pas pe care l-aș face ar fi acela că merg în fața lui, să mă uit în ochii lui și apoi să îi întorc spatele încă o dată.. Apoi să mă electrocuteze sau cu ce se ocupă el. Că din ce ai spus tu, se supără ușor băiatul. (un zeu să se supere așa ușor e cam ciudată informația despre un Zeu, Dumnezeu sau cum se numește)
Cristi, acum ca să îți mai aduc niște informații. Trupa care concerta acolo, este o formație de metal relativ 'ușor'. Știu sigur că un procent de vreo 30% din lumea ce se afla acolo era credincioasă. Da.. multi dintre rockeri cred în D-zeu. Dar, știai asta, sunt sigur. Și ceilalți 70% pur și simplu nu credeau în zei. Așa e la orice concert rock.
Spre exemplu la un concert Vita de vie procentul crește la vreo 50% lume credincioasă. Și tot așa.
La un concert Alex Velea procentul crește la 100%. Dar dacă întrebi aleator un membru din publicul ăla, cine/ce e Dumnezeu o să-ți spună că ești păcătos că îl întrebi asta. Deci same shit.. Și nu vorbesc despre Alex Velea.
Încă o întrebare pentru tine (știu că nu faci parte din categoria de creștini/credincioși inculți), dacă D-zeu s-a supărat pe cei de la concert, nu s-a informat și el cine participa la concert? Sau s-a uitat la Antena 3 și a văzut titlul ăla cu Melodia intitulată The day we die? A vorbit cu Becali și i-a transmis că sunt ritualuri satanice pe acolo?
-- PS, nu avea nici o legătură Halloweenul cu concertul ăla.. Nu te lega de aspectul ăsta.. Lumea a venit pentru concert.