Thread Rating:
  • 4 Vote(s) - 4 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Hearts of Iron 2
#91
Vreau să vă prezint marele meu imperiu Carlist din Kaiserreich ! Grin

După ce a început război civil spaniol am renunţat imediat la campania ce o începusem cu un alt stat (asta era şi ideea, aşteptam să se facă 1937) şi am preluat Spania Carlistă ce avea să se confrunte cu monarhiştii şi comuniştii.
I-am învins uşor pe monarhişti (ei erau statul de bază), a fost mai greu cu ceilalţi, dar am reuşit.
Imediat după am format Blocul Mediteranean cu Italia de nord (Cea controlată de papă, cu ideologii national-populiste ca ale mele).
La un moment dat Franţa comunistă şi Italia de jos (tot comunistă) ne-o invadat, dar Germania a dat un ultimatum comuniştilor şi s-au retras. Fără acel ultimatul nu cred că mai postam asta. Haha
Apoi am făcut toate posibilităţile să anexez Portugalia, care ne-a ajutat în războiul civil. Şi în cele din urmă Au fost de acord să reformăm uniunea iberică.
Ştiam că va avea să izbucnească al doilea război mondial între Germania monarhistă şi Franţa comunistă şi aliaţii lor, aşa că mi-am mutat toate forţele la graniţa cu Franţa şi am aşteptat doar să înceapă.
Nu a durat mult şi francezii au dat ultimatumul să cedeze Alscaice-Loraine. Nemţii desigur au refuzat, iar eu am devenit stat co-begilerant lor împotriva comuniştilor.
Din păcate, Austria avea să invadeze Italia de nord, în timp ce din est veneau francezii, iar din sud italienii comunişti. Au rezistat glorios, dar până la urmă au capitulat în favoarea austriecilor. De admirat că Roma n-a căzut în tot acel război.
Eu am trecut munţii în Franţa şi am reuşit să îi împing până în Brest şi Normandia. Războiul părea clar pentru mine, dar nemţii nu reuşeau să spargă frontul, aşa că au trimis întăriri pe frontul meu şi m-au împins înapoi până la graniţa de la începutul războiului. Credeam că am pierdut războiul, dar...francezii au trimis mult prea multe trupe la mine, iar nemţii au reuşit să spargă frontul, iar eu, aveam teren fortificat, care era ajutat şi de munţi, aşa că n-au reuşit să pătrundă pe terenul meu spaniol.
De îndată ce au mutat trupele pe frontul nemţesc, am trecut încă o dată la ofensivă. Din nou am ajuns în nord până la Brest, dar din nou francezii dădeau semne că mă vor împinge înapoi, însă chiar la fix atunci când eu împreună cu nemţii împărţit Franţa în 2, când trupele noastre s-au întâlnit în Lyon.
Trupele franceze din sud erau neaprovizionate şi o bună pradă pentru nemţi, în timp ce în nord totul era clar.
În scurt timp am reuşit împreună cu nemţii să înconjurez Parisul, însă i-am lăsat pe ei să-l ia, l-au meritat.
Eu în schimb am luat toată coasta Atanticului şi Normandia.
Nemţii au întemeiat un stat marionetă, Regatul Franţei.
Francezii naţionalişti (cei care au pierdut primul război mondial şi care au trebuit să se retragă în Africa din cauza comuniştilor) s-au unit cu mine, dorind să recuperez toată Franţa şi să le-o dau lor. E singura lor speranţă.
Între timp, Uniunea Statelor Americane a câştigat al doilea război civil american în favoarea Confederaţilor şi a statelor unite. Pe rând au cucerit Canada şi Cuba, după care au debarcat în Sudul Americii pentru a se ocupa de brazilienii şi venezulienii comunişti.
Iniţial, erau naţional-populişti, dar au trecut la democraţie o dată cu înfrângerea alianţei comuniste din Sud.
În Europa, mai rămânea Uniunea Britanică şi Italia de sud care a redeclarat război Italiei de sus. Roma a căzut rapid din cauza tratatului de demobilizare cu care l-au făcut cu austriecii.
Eu mi-am adunat trupele şi am invadat Uniunea Britanică, ce a căzut foarte repede. Am creat Scoţia în nord, iar în centru am oferit o provincie aliaţilor mei Irlandezi, sudul rămânând la mine.
Apoi am trimis aceleaşi trupe în Spania, de unde aveam să le debarchez pe frontul italian ce a căzut foarte repede, iar Italia a fost unită însfârşit. Aşa avea să se termine al doilea război mondial.
Însă începuse un război rece cu Germania, din fericire am un pact de non-agresiune care îl voi menţine până ce o să devin o putere nucleară, doar că dacă vreau să devin o putere nucleară am nevoie de teritoriu, de industrie puternică..aşa că m-am decis să debarchez în America de Sud, mai exact pe teritoriul La Platei (Argentina). A fost un război greu, care s-a terminat cu pace înainte să ajung la Buenos Aires. Eu primeam teritoriul lor din nord, însfârşit, cei care au descoperit America s-au întors!
Până ce s-a finalizat tratatul, am cucerit Chile-ul, astfel că i-am atacat pe argentinieni de pe 2 fronturi, şi în plus capitala lor a căzut din prima bătălie.
Acum îmi fac planuri să invadez Uniunea Statelor Americane, sau cel puţin teritoriul lor din America de Sud. Am observat că toate trupele lor se află la graniţa cu Mexic. Probabil îi vor invada, iar eu mă voi alia cu ei.
Americanii au peste 120 de divizii, în timp ce eu am în jur de 50 + că ei au superioritate navală şi aeriană şi cel mai probabil îmi va distruge toate convoaiele care îmi aprovizionează trupele din America de Sud.
Dar ideea mea e simplă .. m-am gândit să aştept până ce îmi voi forma măcar 3 bombe nucleare, iar apoi să le folosesc pentru a le distruge divizile. (Lansez bomba unde sunt cele mai multe trupe).
Însă am un alt plan, care are şanse mici de reuşită, şi acela e să iau cât de repede pot Brazilia, iar apoi să îmi fixez toate trupele pe plajele din America de Sud şi Spania. Am să încerc să previn orice invazie americană pe teritoriul cucerit, doar că aici intervine problema de a-mi distruge convoaiele, iar apoi trupele mele să rămână ne-aprovizionate.

Şi nişte poze cu Imperiul meu:
Show Content
Sup
replyReply
#92
Acum am cucerit Peru, Ecuador şi Columbia.
Sunt în 1943, iar pe la finele lui 1944 cred că am să cel puţin o bombă nucleară.
Sup
replyReply
#93
Cate avertizari de cod galben la meteo, my god..
replyReply
#94
Haha Bine spus.
Sup
replyReply
#95
Nice mode. De unde-l ai?
[Image: 1lMEp3.jpg]



,, Napoleon a cautat virtutea, si neputand-o gasi a luat puterea.''



replyReply
#96
Forumul oficial.
Sup
replyReply
#97
Asta e pentru darkest hour sau pentru hearts of iron2?
[Image: 1lMEp3.jpg]



,, Napoleon a cautat virtutea, si neputand-o gasi a luat puterea.''



replyReply
#98
Am pornit si eu o campanie cu Romania WW1. M-am aliat cu puterile centrale si sunt la sfarsitul lui 1916. Am atacat Serbia care a capitulat greu si nu m-am ales cu multe teritori. 4 orase am primit. In acelasi timp m-am dus in Rusia unde a fost mai usor dar m-au invadat pe teritorile cucerite de la ei si mi-au luat Balti si Chisinau. 3 divizi erau plecate in alta parte sa i-a teritori si am ramas cu vreo 5 divizi. 2 divize ale lui Averescu cu inca una care sta in Iasi au luat inapoi Balti si Chisinau a fost luat inapoi dupa ce am adus inapoi cele trei divize ale lui Crainiceanu. Dupa asta am fost super securizat si mi-am intrebat 2 divize care le-am dat deploy si m-am dus spre est unde nu aveau soldati. Acolo am intampinat ceva divizi in Crimeea dar in final peninsula a fost cucerita. Partea Rusiei care detinea Marea Neagra a fost luata de: Romania, Imperiul Otoman si Bulgaria. Toate Puterile Centrale au fost unite:Romania,Germania,Imperiul Austro-Ungar,Bulgaria si Imperiul Otoman. Intre timp m-am indreptat spre Nord iar Austrieci mi-au dat cateva orase catre Germania unde Rusia are multe divizi. Austrieci si Bulgari s-au indreptat pe partea Marii Negre cucerite de mine si cucereau teritorii care mi le dadeau mie dupa aceea. Maine voi pune o poza pentru ca Rusii au pus o divize in est unde nu am trupe si am trimis o divizieSad. Mi-au luat 2 orase si acolo e o zona foarte buna de cucerit ca nu au soldati. Momentat ma bat sa i-au Kievul dupa ce am cedat un oras dinspre Imperiul Austro-Ungar dar am luat unul de pe partea Nord-Estica a Rusiei. Franta a luat doar un oras al Germaniei razboiul insemnand acum 90% frontul din Rusia. Am trimis ceva divizi in ajutor la Bulgari sa ia Grecia dar o sa le retrag ca am nevoie de ele. Poate ma sfatuiesti ce sa fac ca sa raman tot asa puternic.
[Image: 1lMEp3.jpg]



,, Napoleon a cautat virtutea, si neputand-o gasi a luat puterea.''



replyReply
#99
Dar ce mod ii asta?
"Errare humanum est sed perseverare diabolicum."
"Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo."
"Inter arma silent leges."

replyReply
Dacă te referi la ce am postat eu, se numeşte Kaiserriech, dacă te referi la ce a postat Hegan. E jocul Darkest Hour. (pe care merge modul Kaiserreich)
Sup
replyReply


Forum Jump:


Users browsing this thread: 4 Guest(s)