Ce atâta latinitate? Afinitatea culturală a generației pașoptiste și încercarea de a ne alinia în rândul statelor Occidentale și astfel de a ne detașa de Orientalisme (mai precis, Imperiul Otoman).
Același scenariu se repetă și după 1989, prin încercarea detașării de comunism și să ne (re)apropiem de Occident și de SUA. Că e bine, că e rău, greu de spus, dar eu cred că moderația ne-a lipsit întotdeauna.
Ca un fel de moștenire a național-socialismului comunist, în mentalitatea colectivă a rămas dorința de a scoate în evidență diferența poporului român față de celelalte din jur, ajungându-se chiar la afirmații că aici au fost primii oameni și că este leagănul civilizației.
În a doua jumătate a secolului XIX au apărut primele elite care au afirmat caracterul dacic în fața celui roman (probabil mai țineți minte din clasa a XI-lea că am făcut la lb. și literatura română). B. P. Hasdeu, Mihai Eminescu și mai târziu, Lucian Blaga și Mircea Eliade.
Subiectul a reintrat în atenția comuniștilor, iar scrierile din perioada respectivă (ca și mare parte din cele actuale) nu consider că ar trebui să primească prea multă atenție. Primele - cele comuniste -nu prea denotă onestitate în actul de cercetare academică (de altfel comunismul, în sine, nu denotă prea multă onestitate), iar cele actuale sunt inspirate direeeeeeect din prima categorie și nu înseamnă cercetare, cât mai degrabă o alăturare forțată a unor teorii.
Manualele de istorie nu sunt cele mai bune surse de informare, dar ce să-i faci, asta e ceea ce avem la ora actuală. Eu personal nu mi-am mai bătut capul cu problema originilor noastre: că dacii au fost mai tari și că erau dinainte sau că romanii au venit și i-au acaparat. E o perioadă prea îndepărtată din istorie ca să pot avea încredere că „procentul de adevăr” pe care îl dețin ar fi fezabil. Sau p-acolo.
Dar mie mi se pare cam așa treaba asta:
- dacii nu aveau limbă scrisă, ci doar limbă vorbită. Majoritatea trăiau în zone montane (mitul transhumanței este cât se poate de cunoscut) sau în zonele de câmpii. Țara noastră, după cum s-a văzut, a fost în bătaia puștii pentru multe civilizații migratoare și cu intenții nu prea prietenoase. Celți, sciți, huni, goți, mongoli, tătari și ce vă mai doriți, mai toți au trecut pe aici și asta este o realitate geografică. În astfel de condiții, e puțin probabil ca pe teritoriul actual să se fi dezvoltat o cultură, din moment ce securitatea era problematică.
- când au venit romanii și au acaparat acel 20% (să fiu sincer, n-am înțeles niciodată cât menționează manualul de istorie că au cucerit romanii din Dacia. Până la urmă am rămas și eu la aceeași părere că doar o bucată din ea, nu toată) și-au impus modelul cultural (de altfel nu autentic, dar puternic), administrativ și limba. Este foarte probabil ca limbile să fi fost apropiate, dar nu știu câtă relevanță ar avea asta. În timp - și chiar în timp destul de scurt - dacă dacii au fost influențați de acest model impus, ei au păstrat contactul și cu dacii liberi pe care i-au influențat la rândul lor.
În orice caz, problema nu va fi analizată în mod onest în viitorul apropiat pentru că nu există interes pentru așa ceva. E o chestiune politică și necesită investiții financiare, iar profitul nu este de aceeași factură: financiară. Și dacă este, nu este de scurtă durată precum și-ar dori cei aflați la putere. Și chiar dacă am avea guvernanți mai responsabili, să fim onești. România are alte priorități pentru bani, iar un institut de cercetare axat pe această problemă va mai avea de așteptat.
Mai mult decât atât, subiectul este mai degrabă de natură naționalistă, iar în secolul în care trăim și în zona în care ne aflăm, este o problemă „demodată”. Acum, „moda” este globalizarea. Și că tot am spus despre națiune: subiectul ne interesează în măsura în care ne interesează originea poporului nostru și pe bună dreptate. Eu personal - și spun asta din perspectivă personală, fără a intenționa să subminez acest subiect sau să îndemn lumea să-și îndrepte atenția spre altele - cred că e mai importantă condiția noastră actuală și treburile mai „lesne de cuprins ca informație”.
Sper că m-am făcut, în mare măsură, înțeles și că am fost util cuiva. În încheiere, aș vrea să-l citez pe Benedict Anderson: națiunea este o comunitate imaginată de persoanele aflate în interiorul granițelor unui stat național.